Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, este audiat, joi, la DIICOT, în dosarul Romgaz.
Prejudiciul, spun procurorii, depăşeşte 60 de milioane de euro, iar ancheta este aproape de final. Videanu va fi confruntat cu rezultatele expertizei din dosar.
În dosarul Romgaz, Adriean Videanu este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare. Din referatul întocmit de către procurorii DIICOT rezultă că, în perioada decembrie 2006 — decembrie 2008, Varujan Vosganian şi, în perioada decembrie 2008 — septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern şase ordine, respectiv trei memorandumuri în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC Interagro SA.
Procurorii susţin că s-au acordat discounturi comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către această companie, peste plafoanele practicate de Romgaz SA, precum şi gaze naturale exclusiv din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care Interagro SA înregistra debite istorice la plata gazelor consumate.